BIOLOGIE-ECOLOGIE

Padurea tropicala


Padurea tropicala ofera casa unei flore si faune diversificate.
Dar daca distrugerea acesteia va continua in ritmul actual, in 50 de ani
va mai ramane doar o mica parte.

Distrugerea padurii tropicale nu inseamna numai moartea a nenumarate specii de animale,
dar modifica si clima Pamantului, ceea ce poate determina o catastrofa pentru omenire.

FACTORII CE AMENINTA PADUREA TROPICALA

Padurile tropicale ramase se gasesc aproape ii totalitate, in tarile lumii a treia, ce le considera o importanta sursa de venituri. In unele tari banii proveniti din vanzarea lemnului , acopera caltuielile scolilor si spitalelor si sustin cresterea economica.

CE ESTE PADUREA TROPICALA?

Padurea tropicala cuprinde zece milioane de km2 dintre cele mai umede teritorii ale planetei si ofera habitate diversificate: o tesatura complexa de flora si fauna ce vietuieste intr-un echilibru caracteristic si traieste intr-o clima pe care singuri si-au creat-o.
In padurea tropicala aproape toate fenomenele vitale se concentreana la 30 cm deasupra solului.

Viata padurilor tropicale:
1. ploaia ajunge mai intai pe frunze. Unele plante capteaza apa.
2. apele se scurg pe tulpina, ajung la nivelul solului unde pamantul le absoarbe.
3. o parte din apa se scurge prin parauri. Cantitati mari sunt absorbite de radacina copacilor
4. copacul poate pompa prin trunchiul sau apa si la inaltimea de 65 de metri.
5. apa se evapora la nivelul coroanei si formeaza nori, ce contin mai mult de un biliard de litri de apa.


Elefantii in pragul disparitiei



Elefantii fac parte din familia pahidermelor (pahiderm inseamna in latina “piele groasa si aspra”), avand trompa in loc de nas si doi colti albi si lungi, numiti fildesi. Pretul mare al acestor colti de fildes, care amintesc de uriasii mamuti ce traiau acum multe milioane de ani, este insa motivul pentru care mii de elefanti sunt vanati. De aceea, in ultimii ani, gigantii gri care tropaiau cantand veseli in “Cartea junglei” au fost trecuti si ei pe lista animalelor pe cale de disparitie, iar vanatoarea lor a fost interzisa prin lege. Elefantul african (Loxodonta africana) este cel mai mare dintre toate rasele, traieste atat in padurile tropicale dese din Congo, cat si in zonele desertice din Namibia, fiind raspandit pe tot Continentul Negru. Turma este condusa de cea mai batrana dintre femele (care poate atinge chiar si varsta de 70 de ani), iar “familia” este compusa doar din puii acesteia si rudele cele mai apropiate. Elefantul mascul paraseste grupul la varsta de 14 ani, urmand sa traiasca singur sau in turme formate numai din masculi. Puiul de elefant are parte de o ingrijire speciala pana la varsta de 6 ani: toate surorile, verisoarele si matusile lui devin dadacele micutului elefant. De mic, puiul invata sa fie independent, imitandu-le pe “mamele” sale. Astfel, pe la patru luni incepe sa-si foloseasca trompa, rupand iarba sau apucand fructe mici. Abia dupa inca un an de exercitii, se vor dezvolta toti cei 40.000 de muschi ai trompei, cel mai important organ al elefantului. Desi are pielea foarte groasa si aspra, aceasta nu il apara insa pe elefant de razele puternice ale soarelui. De aceea, mamiferul trebuie sa faca foarte multe bai: cu apa, namol sau chiar cu praf. Si toate acestea cu ajutorul trompei, cu care aspira praful sau apa, pe care apoi si le “arunca” pe spate, racorindu-se. In varful trompei are un fel de buze alungite, ca niste degete, foarte folositoare pentru mirosit, pipait, precum si pentru a sorbi apa sau pentru a apuca fructele sau iarba, pe care apoi le mananca, dandu-le drumul in gura. La fel ca elefantul african, si cel asiatic (elephas maximus) traieste in turme formate din familia celei mai in varsta dintre femele si puii ei, “sefa” neavand la fel de multe sarcini de indeplinit ca femela elefantului african. Pahidermele asiatice sunt mai mici in greutate si inaltime decat cele de pe continentul african. De asemenea, au doar un “deget” la
trompa, spatele este mult mai rotunjit, iar fruntea are doua proeminente in lateral (spre deosebire de elefantul african, care are fruntea dreapta si urechile mult mai mari). Traiesc in insulele Sumatra si Borneo din arhipelagul indonezian, in Sri Lanka, sud-estul Asiei si, bineinteles, pe tot teritoriul Indiei. Sunt animale foarte prietenoase, usor de domesticit, fiind, mai ales in tarile asiatice, un placut - dar nu chiar asa de comod - mijloc de deplasare.
//
Din cauza ca nu este un animal sperios si traieste in vecinatatea culturilor oamenilor, deseori provoaca pagube mari, pe plantatiile sau campurile prin care trece turma. Pentru a feri elefantii de furia satenilor ale caror culturi sunt puse in pericol, organizatiile mondiale de protectie a animalelor au inventat niste bombe, ingropate in pamant, care, atunci cand explodeaza, degaja in aer un gaz ce contine piper. Acesta le provoaca elefantilor iritatii la ochi sau lacrimari, care insa nu le cauzeaza nimic grav, vederea revenindu-le dupa cateva zile. Sperietura si piperul ii invata insa ca prin locul acela nu trebuie sa mai treaca a doua oara. Cu toate ca mai strica uneori plantatiile oamenilor, elefantul este foarte important atat pentru natura, cat si pentru celelalte vietati. In perioadele secetoase, cand apa este un lucru foarte rar, elefantul sapa gropi adanci cu ajutorul trompei puternice, in cautare de izvoare subterane. Gropile lasate in urma de acesta sunt adevarate “fantani” pentru celelalte animale, care se reped dupa plecarea lui sa-si potoleasca setea. Uriasul cu urechi mari si clapauge este totodata “arhitect” si “gradinar”. Arhitect, pentru ca atunci cand strabate desisurile padurii, rupand si calcand totul in picioare, “constru-ieste” adevarate drumuri. Si gradinar, deoarece, dupa ce mananca fructele sau crengile pe care le rupe cu trompa, scuipa semintele sau mugurii, care prind radacini si apoi devin plante sau copaci. Studiile au aratat ca peste 90 de specii de copaci se inmultesc anual datorita elefantilor. Totusi, in timp, numarul acestor uriasi a scazut mult, din cauza comertului cu fildes, foarte scump si cautat pe pietele din China sau Japonia. Astfel, din un milion si jumatate de elefanti - cati traiau acum 25 de ani, numarul lor in salbaticie a scazut la cateva zeci de mii. Programul de ocrotire este foarte amplu in toata lumea, sutele de centre speciale din Africa si Asia ocrotindu-i si impiedi-cand disparitia rasei. De asemenea, nici unei gradini zoologice sau vreunui circ nu le lipsesc elefantii, atat de iubiti de copiii din lumea intreaga.


JAGUARUL


Fotografia primului jaguar observat in partea centrala a Mexicului a facut deja inconjurul lumii, readucand speranta pentru ecologistii mexicani care se lupta de ani de zile pentru salvarea de la disparitie a celei mai mari feline din America.

Un jaguar mascul a fost fotografiat de trei ori cu ajutorul unei camere actionate cu o trapa, in decursul zilei de 10 februarie, anul curent, undeva in salbaticia rezervatiei Sierra Nanchititla. Alaturi de cele trei fotografii, cercetatorii au descoperit nu mai putin de 132 mostre de excremente in cadrul aceleiasi rezervatii, semn ca acolo ar mai trai si alti jaguari. Aceste feline impozante au disparut din majoritatea zonelor Mexicului, ultimul exemplar din rezervatia Sierra Nanchititla, fiind observat in anul 1900. Cauzele regresului jaguarilor din Mexic au fost determinate de defrisarile abuzive, vanatorea si traficul cu pui de jaguari. Zoologul Mexican Octavio Monroy-Vilchis din cadrul Universitatii Autonome de Stat din Ciudat de Mexico este de parere ca jaguarul fotografiat recent la altitudinea de 1 845 metri, se afla in cautarea si marcarea unui nou teritoriu.

URSII COALA


Unul dintre animalele simbol ale Australiei, ursul koala, a redevenit subiectul unei dispute vechi de aproape un secol, aceea a legaturii dintre micutele mamifere din ziua de azi si ipoteticii lor stramosi din perioada Megafaunei, anunta Discovery News.
Pentru multa vreme s-a speculat faptul ca ursii koala ar fi descendentii directi ai masivului Phascolarctos stirtoni, animal care a disparut in urma cu 30.000 de ani si care atingea o greutate de peste 30 de kilograme. Date de ultima ora indica, insa, faptul ca speciile nu reprezinta verigi ale aceluiasi lant evolutiv, ele coexistand in acelasi areal timp de aproape 200.000 de ani. „Este fascinant cum, pana recent daca este sa ne raportam la erele geologice, cele doua specii de koala au existat in acelasi timp si in acelasi areal. Marele mister este legat de dimensiunile lor, unele reduse si altele uriase, si motivul disparitiei ursilor koala gigantici”, afirma Gilbert Price, om de stiinta in cadrul Universitatii din Queensland.
Daca nu vom face ceva, uitati ce se va intampla! Pamant usca, fara ve-
getatie, pustiu,fara
viata!







Doriti o planeta frumoasa si sanatoasa, atunci „salvati-o!”